Centrul de resurse și referință în autism „Micul Prinț“ Bistrița

Proiecte

α Seminar gratuit pentru părinţi şi specialiştii din unităţile de învăţământ şi medicale din Bistriţa-Năsăud susţinut de specialişti din Germania (2008).

α Formarea de terapeuţi, acreditaţi de Colegiul Psihologilor din România (2009)

α Editarea unei broşuri tematice (400 de exemplare), distribuită medicilor de familie din Bistriţa-Năsăud, precum şi în grădiniţe şi instituţii (2009)

α Reabilitarea şi extinderea Centrului de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa (2009)

α „Educaţie pentru Autism”, proiect co-finanţat de Primăria Bistriţa (2009). În cadrul proiectului – o echipă de specialişti din cadrul CRRA „Micul Prinţ” a susţinut seminarii cu tema „Integrarea copilului autist în unităţile de învăţămînt preşcolar de masă” în fiecare grădiniţă cu personalitate juridică din municipiul Bistriţa.

α Training: „Tulburări de perceţie senzorială la persoanele cu autism şi tehnici de integrare senzorială prin joc”, la care au participat 40 de terapeuţi şi părinţi din municipiul Bistriţa (2010)

αGrup de suport social pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist şi tulburări conexe” (2011-prezent)

α Organizare curs –  “Intervenţii cognitiv comportamentale – aplicaţii la copiii cu tulburări din spectrul autist”, susţinut de Asociaţia de Psihoterapii Cognitiv- Comportamentale din Romania în colaborare cu Asociaţia Autism Transilvania – 20 de participanţi (2011)

α “Sală de documentare” pentru familiile copiilor cu TSA şi alte tulburări de dezvoltare (2012) proiect co-finanţat de Primăria Municipiului Bistriţa

α Premiile antidiscriminare – Ediția 1 – 2012, urmat de ediţia a II-a (decembrie 2014)- evenimente publice organizate la Sinagoga Bistrița în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean, Primăria Bistriţa şi Societatea de Concerte, în cadrul căruia au fost premiate peste 50 de cadre didactice din judeţ implicate în lupta pentru integrarea copiilor cu tulburări din spectrul autist în învăţământul de masă.

α Editarea şi lansarea revistei naţionale ”2 Elefanţi – o revistă despre autism” şi a site-ului www.2elefanti.ro (2 aprilie 2013) – cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură. Revista a fost distribuită gratuit în 2000 de exemplare şi este un instrument util pentru părinţii şi cadrele didactice implicate în procesul educativ, vizând ansamblul tulburărilor de dezvoltare ale copiilor. În data de 2 aprilie 2015 a fost lansat numărul 3 al revistei, beneficiind de o largă distribuţie la nivel naţional. În prezent revista are 5 numere publicate.

α Proiectul “Servicii gratuite de kinetoterapie şi stimulare multisenzorială pentru copii cu tulburări din spectrul autist” (2013 -prezent), prin care au fost dotate cu materialele necesare sălile de kinetoterapie şi stimulare senzorială din cadrul Centrului “Micul Prinţ” iar 60 de copii cu tulburări de spectru autist au beneficiat de peste 300 de sesiuni de kinetoterapie şi stimulare multisenzorială. Programul este susţinut în prezent din resurse proprii.

α Proiect aquaterapie in parteneriat cu Casa Ema – 2015-prezent

α Proiect de terapie ecvestra in parteneriat cu Caii Lupilor Sieu Sfantu. 2015-prezent

α Terapie psihologica de recuperare si consiliere socio-scolara pentru 90 de copii din judetul Bistrita-Nasaud si judetele conexe.

α Program gratuit de desensibilizare stomatologică 2015-prezent – parteneriat Colegiul Medicilor Dentiști Bistrița, SJUB

α NEUROLIMPICS concurs școlar pe tema neurodiversității (2 ediții)

α 20152017 – Dezvoltare de strategii si politici pentru a acorda sanse egale copiilor apartinând grupurilor vulnerabile –Proiect finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială și derulat în parteneriat cu ISJ BN, CJ BN, Casa Corpului Didactic BN și Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița – 312 beneficiari, elevi, profesori, specialiști.

α 2017Program gratuit de logopedie – Sponsorizat de Club Lions Bistrița

α 2017 Program gratuit de terapie prin muzică – Sponsor Alces

α 2017 – Curs gratuit pentru facilitatorii școlari ai copiilor cu tulburări din spectrul autist  din învățământul de masă

α 2017 – Curs gratuit de Management comportamental și programe antibullying în școală

α 2018 – Și eu vreau la dentist! – în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentiști și Spitalul Județean de Urgență Bistrița

α 2018 – ”Revoluția copiilor” – dreptul la terapie și servicii sociale

α 2018 – Curs gratuit de terapie comportamentală pentru părinți ”Terapia de acasă”

α 2018 – Grup gratuit de terapie prin artă, în parteneriat cu Shevalet